Simți că trece anul și nu ai reușit nici să faci economii suficiente, dar nici să te bucuri de achizițiile unor produse mult dorite sau de vacanțe deosebite? Mulți dintre noi avem tentația de a cheltui banii ușor de la un salariu la altul pur și simplu pentru viața de zi cu zi. Într-o astfel de situație, apar frustrări, nemulțumiri care se pot reflecta apoi pe plan profesional și pe plan personal. Cum să acționezi astfel încât să administrezi mai isteț banii, să ajungi în timp să faci economii sau / și să te bucuri de super achiziții de produse / servicii? Totul începe cu un plan de buget, un plan pe care să îl ai în scris (eventual pe computerul personal) și pe care să îl actualizezi / verifici / validezi în mod regulat.
Planul de buget trebuie conceput pe familie sau pentru propria persoană în cazul celor singuri în locuință. Un astfel de plan trebuie să includă venituri și cheltuieli, obiective, valori target pentru fiecare lună, dar și pentru perioade mai lungi – trimestre, ani. Se poate merge pe celebrul sistem 50 / 30 / 20, însă lucrurile stau diferit de la o situație la alta, deci totul trebuie personalizat. Planul de tip mai sus menționat se referă la împărțirea veniturilor lunare fixe, astfel: 50% pentru costurile normale de trai (alimente și alte bunuri de larg consum, costuri cu utilități, acoperirea unor rate din credite etc.), 30% pentru costurile speciale de peste an (achiziții de bunuri de folosință îndelungată, vacanțe și călătorii, îndeplinirea unor dorințe personale), 20% economii pe termen lung.
Dacă apelezi la credite de nevoi personale sau ai credit de locuință ori pentru mașină, include aceste costuri în cheltuielile lunare. Pentru achiziții responsabile, apelează la credite cu rate fixe, inclusiv credite online, credite de nevoi personale precum cele de pe https://www.credius.ro/ (există chiar și credite pentru pensionari). Ratele fixe te vor ajuta să ai predictibilitate maximă în ceea ce privește cheltuielile lunare. Alege împrumuturi doar când ai cu adevărat nevoie, când ai siguranța că poți achita ratele în mod confortabil, fără un stres puternic financiar ulterior.
Lună de lună, analizează cheltuielile și gândește-te care sunt cele de care te poți lipsi, cele care merită evitate. Unele alegeri responsabile țin de comportamentul de consum (de exemplu este recomandat să cumperi mai des din hipermarketuri, să profiți de prețuri mai mici și de promoții, decât să cumperi mereu de la magazinul cel mai apropiat, indiferent de prețuri). Caută să eviți viciile, să ai grijă să-ți protejezi sănătatea pentru a evita costuri asociate.
În ceea ce privește unele costuri fixe, nu uita că poți analiza dacă găsești cumva unele variante de reducere a acestora – poate un abonament mai ieftin de telefonie mobilă, o ofertă mai bună la contractul de energie electrică sau la cel de servicii de internet fix. Din nou, promoțiile te pot ajuta, contractele pe termen lung vin uneori cu extra beneficii. Compară mereu online informații, date, soluții, astfel încât să acționezi cât mai responsabil. Reducând unele cheltuieli, vei avea mai mulți bani la dispoziție pentru alte dorințe și nevoi, vei avea chiar senzația că lunar câștigi mai mulți bani, chiar dacă veniturile tale nu cresc de fapt în acest timp cu aceeași intensitate.