In sectorul public sunt aproape standard, in facilitatile stationare devin din ce in ce mai frecvente: camere de supraveghere.
Tehnologia face progrese atat de rapide incat micile „ajutoare de securitate” nu mai sunt vizibile. Astfel ele pot aparea in locuri neasteptate, cum ar fi bancomatele sau parcurile de copii.
Aparatele de supraveghere pot fi justificate pentru evitarea pericolului. In institutii, de exemplu, acestia pot sprijini personalul in ingrijirea persoanelor care risca sa fuga. Dar exista si zone private, intime, in care individul trebuie sa ramana singur si neobservat.
Supravegherea video se incadreaza in domeniul protectiei datelor. Legea federala privind protectia datelor (BDSG) defineste supravegherea video ca „observarea camerelor accesibile publicului cu facilitati opto-electronice” . Problema protectiei datelor nu se pune numai atunci cand imaginile sunt inregistrate sau stocate, ci mai curand de indata ce dispozitivele tehnice permit oamenilor sa le observe efectiv.
Monitorizarea incepe cu instalarea camerelor, chiar daca dispozitivele inregistreaza numai atunci cand este necesar sau in caz de alarma sau daca sunt utilizate pentru simpla observare, asa cum se intampla de obicei in instalatii! Multi oameni apreciaza presupusul castig de securitate prin supraveghere video mai mare decat propriile lor drepturi personale.Unele persoane zic ca nu au nimic de ascuns, iar cand sunt vizionati pe unele programe la televizor, dau impresia ca linia de rusine a oamenilor este foarte scazuta – daca mai exista.
Dar, nimanui nu i-ar placea sa fie filmat in timp ce isi sufla nasul sau se cearta cu un prieten mai apropiat. Camerele video urmaresc oamenii in multe locuri. Unii nici macar nu se gandesc la camera de supraveghere, dar altii isi adapteaza comportamentul la situatia prevazuta de o camera de acel gen.
Acelasi lucru este valabil si pentru unitatile rezidentiale si de ingrijire. Daca rudele sunt in vizita, pot aparea argumente. Exista, de asemenea, momente romantice in institutii care trebuie sa ramana nesupravegheate. Zonele in care se produc cel mai probabil caderi – in baie si toaleta – sunt, de asemenea, cele cu cel mai mare potential.
S-a dovedit stiintific ca oamenii nu se mai comporta liber si autodeterminat atunci cand cred ca sunt urmariti de o camera, in orice fel de scop sau eveniment. Ori de cate ori tehnologia de supraveghere are un beneficiu efectiv, aceasta poate fi justificata. Dar nu trebuie folosit neglijent in interesul vietii private. Pentru a asigura acest lucru, trebuie respectate reglementarile privind protectia datelor aplicabile supravegherii video.
In principiu, supravegherea video este posibila peste tot, dar este permisa numai in conditii foarte specifice. Trebuie sa existe intotdeauna un echilibru intre scopul protector, pe de o parte, si dreptul la „autodeterminare informationala”, derivat din demnitatea umana, pe de alta parte.
Acest drept este un termen general pentru ceea ce include si dreptul la propria imagine. Dreptul la autodeterminare informationala este definit ca „puterea individului de a determina singur cine stie ce, cand si cu ce ocazie”. In era computerelor, acest drept include protectia persoanelor impotriva colectarii, stocarii, utilizarii si dezvaluirii nelimitate a datelor lor personale. In principiu, persoana vizata ar trebui sa decida singura cum sunt divulgate si utilizate datele sale personale.