Cosmeticele sunt produse pe care oamenii le pun pe corp pentru a-i face sa se simta mai frumosi. Exista multe tipuri de produse cosmetice, inclusiv machiajul pentru fata, oja, lotiunile, parfumurile si sampoanele. Cosmeticele sunt foarte populare astazi si au fost folosite si in antichitate.
Multe femei folosesc produse cosmetice pentru fata. Machiajul, sau fondul de ten, ofera culoarea fetei si evidentiaza trasaturile. Pudra ajuta ca fata sa arate mai putin stralucitoare si uniformizeaza culoarea pielii. Blush-ul face obrajii sa para roz. Rujul ofera buzelor culoare si stralucire. Fardul de ochi si creionul de ochi pot face ochii sa para mai mari sau mai dramatici. Rimelul face genele mai groase si mai intunecate.
Multe tipuri de uleiuri, creme si lotiuni pot inmuia pielea mainilor si a corpului. Sampoanele curata parul, iar balsamurile ajuta la mentinerea parului moale si sanatos. Oamenii folosesc creme de par, geluri si spray-uri pentru a coafa parul si a-l mentine ingrijit. Nuantele si vopselele de par vin in multe culori diferite. Unii sunt coloranti vegetali naturali, cum ar fi henna, care are o nuanta rosiatica. Alte tratamente de colorare a parului folosesc decolorari chimice. Exista produse separate pentru barbati, femei, dar si cosmetice pentru copii.
Egiptenii antici au fost primii oameni despre care se stia ca foloseau produse cosmetice. Barbatii si femeile egipteni foloseau uleiuri parfumate pentru a impiedica uscarea pielii. Au folosit, de asemenea, colorant natural pe pleoape si gene. Romanii au introdus ulterior mai multe tipuri de cosmetice.
Pentru o buna bucata de timp, oamenii bogati si puternici au fost principalii utilizatori ai produselor cosmetice. In secolul al XX-lea, cosmeticele au devenit mai ieftine si mai utilizate pe scara larga. Astazi, milioane de oameni din intreaga lume folosesc produse cosmetice in fiecare zi.
Pentru a intelege originea machiajului, trebuie sa calatorim inapoi in timp cu aproximativ 6.000 de ani. Vedem pentru prima data produsele cosmetice in Egiptul antic, unde machiajul a servit ca un simbol al bogatiei despre care se crede ca atrage zeii. Eyeliner-ul elaborat caracteristic artei egiptene a aparut la barbati si femei inca din anul 4000 i.Hr. Kohl, rouge-ul, pudrele albe pentru a lumina nuanta pielii si fardul de ochi malachit (a carui culoare verde ii reprezenta pe zeii Horus si Re) erau toate in uz popular.
La vechii romani, desi nu din motive religioase, produsele cosmetice erau folosite cu limite. Produsele de igiena, cum ar fi sapunurile de baie, deodorantele si cremele hidratante au fost folosite de barbati si femei, iar femeile au fost incurajate sa-si imbunatateasca aspectul natural prin indepartarea parului de pe corp, dar produsele de machiaj precum rujul erau asociate cu lucratorii sexuali si, prin urmare, erau considerate un semn al nerusinare. Totusi luarea in ras a utilizatorilor de machiaj este o tema comuna in poeziile romane si piesele comice (desi artistii de teatru constituiau una dintre putinele clase de oameni de care se astepta sa foloseasca produse cosmetice), iar avertismentele impotriva machiajului apar in scrierile personale ale doctorilor si filosofilor romani. Poetul elegiac Sextus Propertius, de exemplu, a scris ca „aspectele pe care le-a daruit natura lo sunt intotdeauna cele mai potrivite”. Iar filosoful Seneca cel Tanar, intr-o scrisoare catre mama sa, a laudat faptul ca „nu si-a spurcat niciodata fata cu vopsele sau produse cosmetice”.
Aceasta viziune romana asupra cosmeticelor a fost cel putin partial inradacinata in stoicism, o filozofie care a pus in prim plan bunatatea morala si ratiunea umana. Stoicii considerau frumusetea ca fiind legata intrinsec de bunatate. In timp ce o forma fizica atractiva ar putea fi de dorit, adevarata „frumusete” a fost asociata cu actele morale. Decorarea corpului cu produse cosmetice implica o vanitate sau un egoism care, pentru stoici, era de nedorit. Desi stoicismul nu s-a limitat la Roma antica – a fost raspandit si in randul ganditorilor greci antici, dintre care unii impartaseau aceleasi idei despre machiaj. Roma a afectat opinia dominanta despre cosmetice. Nu orice roman era reticent la machiaj. Unii oameni au continuat sa-si coloreze obrajii, sa-si albeasca fetele si sa-si creioneze ochii. Dar idealul stoic s-a inclinat spre ceea ce am putea numi astazi „machiaj fara machiaj” – folosind produse de ingrijire a pielii si alte articole de toaleta pentru a-si imbunatati aspectul natural, nu pentru a-l decora.
A continuat un model de imbratisare si respingere a machiajului in lumea occidentala. Cosmeticele erau atat de populare in Imperiul Bizantin incat cetatenii sai si-au castigat o reputatie internationala pentru vanitate. Epoca Renasterii a imbratisat toate formele de frumusete fizica, pe care oamenii au cautat sa le atinga in special prin vopselele de par si decoloranti pentru piele (care, continand plumb pudra si alte produse daunatoare, s-au dovedit adesea toxice). O alta miscare larg raspandita impotriva cosmeticelor a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, cand regina Victoria a Marii Britanii a declarat machiajul ca fiind vulgar, iar cosmeticele au iesit din nou din trend. Abia prin anii 1920 produsele cosmetice extrem de vizibile, cum ar fi rujul rosu si creionul de ochi inchis, au reintrat in curent (cel putin in lumea anglo-americana, deoarece nu toata lumea ascultase de Regina Victoria si evitase in primul rand machiajul). Pe masura ce industria frumusetii a castigat un punct de sprijin financiar, adesea sub forma unor femei individuale care vindeau altor femei, dizidentii au descoperit ca nu mai pot concura. Cosmeticele, acum „produse” si promovate, au devenit din nou o marca de statut, iar accentuarea trasaturilor fizice, chiar si pentru sex-appeal, nu mai era considerata atat de egoista sau rea. In cele din urma, agentii de publicitate au convins femeile sa adopte punctul de vedere opus: cosmeticele erau o necesitate.