Exista un joc cu balonul rotund la care România a fost de departe cea mai buna echipa din lume. Mai mult de atât, la acest sport, naționala noastră a câștigat patru titluri mondiale consecutive, record absolut in istoria handbalului masculin.
Epoca de aur a handbalului romanesc: dominație mondială
Romania a avut, candva, cea mai buna echipa de handbal din lume. Nu este o figura de stil sau o exagerare, ci o realitate verificabila, scrisa in istorie cu aur si cu sacrificii uriase.
Intre 1961 si 1974, nationala masculina de handbal a Romaniei a cucerit patru titluri mondiale, intr-o epoca in care sportul era dominat de Europa de Est, dar si de echipe dure din Germania sau tarile nordice. Ce a reusit acea echipa in 13 ani ramane neegalat nu doar in handbalul romanesc, ci si in multe alte sporturi de echipa din istoria Romaniei. Aceasta este povestea unei generatii legendare, a unor jucatori care au schimbat fata jocului, dar si a antrenorilor care au cladit o dinastie.
Parintele handbalului romanesc
In spatele succesului nu s-au aflat doar jucatori exceptionali, ci si minti sclipitoare la fel cum este si o minte care alege un bonus fara depunere. Omul care a pus bazele scolii romanesti de handbal a fost Nicolae Nedef, considerat si astazi unul dintre cei mai mari antrenori ai acestui sport. A activat ca selectioner principal in mai multe mandate, fiind parte esentiala a celor patru titluri mondiale. Nedef a stiut sa creeze un sistem, nu doar o echipa, punand accent pe pregatirea fizica, tactica si psihologica, intr-o perioada in care aceste detalii erau deseori ignorate. In jurul sau s-a format un colectiv tehnic de elita, in care s-au remarcat si alti antrenori de valoare precum Gheorghe Moceanu si Virgil Trofin.
Mondialul din ’61 – inceputul dominatiei
Organizat in Republica Federala Germania, editia din 1961 a fost a treia din istoria handbalului in sala. Romania venea cu o echipa solida, dar era vazuta ca outsider. Parcursul a fost insa fara greseala: victoria cu Suedia in grupe (18-15) a lăsat o lume întreagă in soc. Apoi, in semifinale, Romania a trecut dramatic de Iugoslavia, iar in finala a intalnit Cehoslovacia, o echipa tehnica si experimentata. Finala s-a jucat la Dortmund, intr-o atmosfera ostila, dar jucatorii romani au fost de neclintit: scor final 9-8 pentru Romania, dupa un meci in care Constantin Tita, Mihai Marinescu si Victor Debu au facut diferenta. Era primul titlu mondial, dar avea sa fie doar inceputul.
1964 – confirmarea
Trei ani mai tarziu, Romania a mers in Cehoslovacia ca favorita. Experienta se acumulase, iar nucleul echipei era pastrat. In grupa, Romania a trecut clar de Polonia si Danemarca. Semifinala cu Uniunea Sovietica a fost considerata finala dinaintea finalei. A fost o demonstratie de forta: 13-9 pentru tricolori. In ultimul act, Romania s-a duelat cu gazdele, Cehoslovacia, o echipa aflata in varf de forma si impinsa de un public entuziast. Meciul a fost dur, cu multe faulturi si tensiune maxima. Dar romanii au fost mai calmi si mai eficienti: 14-11 scor final, iar Gheorghe Gruia a inceput sa iasa in evidenta ca lider ofensiv.
Campionatul Mondial din 1970 – renasterea generatiei
Romania a revenit in 1970, in Franta, mai puternica ca oricand. Echipa era condusa de acelasi Nedef, dar lotul fusese improspatat cu nume noi precum Cornel Otelea, Roland Gunther, Radu Voina si Cristian Gatu.
Romania a zdrobit echipe ca Spania si Olanda in faza grupelor, apoi a invins Iugoslavia in semifinale. Finala cu RDG (Germania de Est) a fost una epica. Romanilor li s-a cerut un joc tactic perfect, intrucat adversarii aveau o aparare ermetica. Gruia, cu 7 goluri, a fost de neoprit, iar scorul final 13-12 a consfintit al treilea titlu mondial.
Campionatul Mondial din 1974 – suprema confirmare
In 1974, in fosta RDG, Romania a ajuns la apogeu. Era deja o echipa cu pedigree, temuta si respectata. In grupe, tricolorii au invins fara probleme Brazilia, Norvegia si URSS. In semifinale, meciul cu Ungaria a fost extrem de tacticizat, dar Romania s-a impus cu 15-12. Finala impotriva Iugoslaviei a fost apogeul unei generatii: 16-12, cu un joc complet, organizare perfecta si eficienta maxima in atac. Radu Voina si Gruia au stralucit, dar victoria a fost a intregii echipe. Cu acest succes, Romania devenea prima tara din istorie cu patru titluri mondiale la handbal masculin, iar prestigiul scolii romanesti era la varf. Insa peste toți remarcatii acestui turneu a existat un alt nume, Cristian Gațu care a fost desemnat MVP-ul turneului, fiind considerat cel mai bun handbalist al planetei in acel an.
Performantele olimpice: aproape de aur
Desi a dominat Campionatele Mondiale, Romania nu a reusit niciodata sa castige aurul olimpic. A cucerit insa doua medalii de argint, la Montreal 1976 si Moscova 1980. In ambele dati, echipa a jucat excelent pana in finala, dar a fost invinsa de URSS (1976) si RDG (1980). Medaliile olimpice au fost confirmari ale valorii generatiei, dar si momente de frustrare, intrucat Romania ar fi meritat macar o data sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului.
Cristian Gațu – geniul din teren si omul care a ramas fidel handbalului o viata intreaga
Cristian Gațu este, pentru multi cunoscatori, cel mai complet handbalist roman din toate timpurile.
A jucat pentru Steaua Bucuresti intre 1964 si 1981, cucerind doua Cupe ale Campionilor Europeni (1977 si 1979), dar si numeroase titluri nationale, fiind liderul unei generatii de aur a clubului militar. La echipa nationala, Gațu a fost campion mondial in 1970 si 1974, avand un rol esential in organizarea jocului si in momentele de criza.
A participat la doua editii ale Jocurilor Olimpice, obtinand argintul la Montreal 1976 si bronzul la Moscova 1980. Era recunoscut pentru inteligenta in teren, capacitatea de a controla ritmul si calmul in cele mai tensionate secvente ale jocului. Dupa retragerea din activitate, a devenit general de armată si a intrat in administratia sportiva, devenind presedinte al Federatiei Romane de Handbal intre 1997 si 2014.
Sub mandatul sau, Romania a cunoscut cele mai mari performante in handbalul feminin de dupa 1989. A fost decorat de statul roman cu Ordinul Meritul Sportiv clasa I, Ordinul Serviciul Credincios si Ordinul National „Pentru Merit”, fiind o figura respectata in toate cercurile sportive si diplomatice. Cristian Gațu nu a fost doar un jucator remarcabil, ci si un simbol al elegantei si al devotamentului fata de handbal, ramas activ in promovarea sportului pana astazi.
Cel mai bun sapte din istorie si ce au devenit acesti jucatori
Admitant deja ca marele Cristian Gatu este cel mai mare handbalist roman al tuturor timpurilor iată un “7” ideal din perioada 1961–1974: Lascăr Pană (portar), Cornel Otelea, Mihai Marinescu, Gheorghe Gruia, Radu Voina, Roland Gunther si Victor Debu.
Fiecare dintre acestia a lasat o amprenta profunda in istoria sportului romanesc. Gheorghe Gruia, considerat de IHF in 1992 drept “cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor”, s-a stabilit ulterior in Mexic, unde a contribuit la dezvoltarea handbalului local.
Radu Voina a devenit antrenor si a condus nationala feminina a Romaniei pana in semifinalele CM din 2005.
Cornel Otelea a antrenat si el echipa nationala si a fost presedinte al Federatiei.
Lascăr Pană a fost arhitectul succesului echipei Minaur Baia Mare, formand generatii intregi de jucatori. Toti acesti jucatori au ramas in fenomen si dupa retragere, ca tehnicieni, formatori sau oficiali.
Ce a urmat dupa epoca de aur
Dupa 1974, Romania a mai reusit sa cucereasca o medalie de bronz la CM din 1990, dar nu a mai ajuns niciodata la nivelul generatiei de aur.
In anii ‘90 si 2000, handbalul masculin romanesc a intrat in declin, din cauza lipsei de finantare, a infrastructurii modeste si a exodului de jucatori. Nici o alta generatie nu a mai reusit sa se apropie de gloria trecutului. Singurele rezultate notabile au fost ale naționalei feminine care a câștigat bronzul in 2010.